ctitoresc, vb. IV. Tranz. A întemeia, a funda o biserică, o mănăstire; p. ext. a pune bazele unei instituții, unei asociații etc. – Din ctitor.
vb. v. înființa.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ctitorésc, imperf. 3 sg. ctitoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. ctitoreáscă
tranz. 1) (biserici, mănăstiri) A întemeia suportând cheltuielile; a fonda fiind ctitor. 2) fig. (instituții, așezăminte etc.) A face să ia ființă; a întemeia; a înființa; a fonda. /Din ctitor