, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant.
adj., adv. 1. adj. coexistent, paralel, simultan, sincron, sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. paralel, simultan, totdeodată, totodată, (înv.) împreună. (~ să începem și aprovizionarea.) 3. adv. v. odată. 4. adj. coexistent.
adj. m., pl. concomiténți; f. sg. concomiténtă, pl. concomiténte
și adverbial Care se produce în același timp; care coincide în timp; simultan. /<fr. concomitante
adj. Care se produce în același timp (cu altceva); simultan. // adv. În același timp. [< fr. concomitant, cf. lat. concomitans].
adj., adv. în același timp (cu altceva); simultan. (< fr. concomitant, lat. concomitans)
concomitențe, s.f. Simultaneitate a două sau mai multe lucruri; coexistență. – Din fr. concomitance.
s. 1. coexistență, paralelism, simultaneitate, sincronism. (~ desfășurării unor fenomene.) 2. coexistență.
s. f., g.-d. art. concomiténței
f. Caracter concomitent; înfăptuire simultană a două sau a mai multor acțiuni; simultaneitate. /<fr. concomitance
s.f. (Rar) Coexistență, simultaneitate a două sau mai multe lucruri. [Cf. fr. concomitance].
s. f. coexistență, simultaneitate. (< fr. concomitance, lat. concomitantia)