vb., ind. prez. 3 sg. cipciéște (sil. -ci-eș-), imperf. 3 sg. cipciá; conj. prez. 3 sg. și pl. cipciáscă; ger. cipciínd (sil. -ci-ind)
vb. – 1. A ciripi, a piui. – 2. A se bălăci. Creație spontană, ca ciripi. – Der. cipciit, s.n. (bălăceală).
s.f. (reg.) 1. împletitură făcută cu acul; dantelă, horbotă, spițură. 2. panglică, fundă, cordea, cordică, petele. 3. brățară.