calúp (calúpuri),
s.n. –
1. Tipar,
matrice,
calapod,
formă. –
2. Obiect adaptat,
bucată. – Mr.
călupe, megl.
calop. Tc.
kalup „
tipar” (Șeineanu, II, 83; Meyer 169; Lokotsch 103); cf. ngr. ϰαλούπι,
alb.
kaljëp, bg.
kalăp, sb.
kalap. Este cuvînt cu
intensă circulație europeană. În tc.
provine din
arab.
qālib, de unde fr.
acabit și
calibre (Gamillscheg 6; Ronzevalle 128), și
arab.
provine din it.
garbo (Corominas, II, 616) sau din gr. ϰαλόπους. În tc. are și
sensul de „
viclenie,
șiretlic”, care s-a
păstrat în
expresia „a
trage un
calup” „a
înșela”. Este
dublet al lui
calibru, s.n. (
mărime;
calitate personală), din fr. și al lui
calapod.