ALASKA
[əlæscə]
1. Mare pen. în NV
Americii de
Nord,
mărginită de Oc.
Arctic (la N), M. Bering (la V) și Oc.
Pacific (la S), pe terit.
căruia se
află statul american omonim. Lungime: 700
km; lățime:
între 10-170
km.
Străbătută de fl. Yukon.
Cedată de
guvernul rus în 1867 S.U.A.,
pentru suma de 7,2
mil.
dolari.
2. Pen.
îngustă în NV
Americii de
Nord,
limitată de M. Bering (la V), G.
Bristol (la SV), și Oc.
Pacific (la SE),
parte a
marii pen. cu
același nume.
Traversată de M-
ții Aleutini de
origine vulcanică;
gheizere,
ghețari,
lacuri și
păduri. Se
continuă cu
Arh. Aleutinelor.
Alt.
max.: 2.714 m (vf. Pavlof).
Climă subpolară.
Pescuit intens.
3. Culme muntoasă în S Pen.
A. (1), constituită din
granite. Lungime: c. 1.000
km.
Alt.
max.: 6.194 m (vf. McKinley).
Tundre montane.
Ghețari.
Parcuri naționale.
4. Golf larg al Oc.
Pacific, pe
coastele Americii de
Nord,
între Pen.
A. (1) și
Arh.
Alexandru.
Ad.
max.: 5.660 m.
5. Curent cald în NE Oc.
Pacific (G. Alaska și M. Bering). Viteză: 1,5
km/h. Temp. apei: 2ºC (febr.) și 15ºC (aug.).
6. Stat al S.U.A., în Pen.
A. (1); 1,53
mil.
km2; 510
mii loc. (1988).
Centru ad-tiv:
Juneau. Expl. de
cupru,
petrol,
cărbune,
aur. Ind.
lemnului.
Pescuit.