cîrcí (-césc, -ít),
vb. –
1. A se strînge. –
2. A micșora, a se contrage. –
3. A se
chirci, a se pipernici. – Var.
încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl.
krŭčiti „a
suci” (Miklosich,
Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41;
DAR), slov.
kerčiti, ceh.
krčiti,
pol.
kurczyć,
rus.
korčiti. V. și
cîrcel. Der.
cîrcean, s.m. (căpușă);
cîrceag, s.n. (
boală a
oilor);
cîrcior, adj. (
sucit);
chircit (var.
închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal);
chircitură (var.
piercitură), s.f. (avorton, stîrpitură). Var. cu
p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din
rom. trebuie să provină rut.
kručak „
berbec bolnav”, pe care Candrea
îl consideră etimon al al lui
cîrceag.