rúpe (rúp, rúpt),
vb. –
1. A despărți un
obiect în mai
multe părți, a
face bucăți. –
2. A
despica, a
desface. –
3. A
tăia, a
smulge. –
4. A
strica, a sfărîma. –
5. A suprima, a suspenda, a anula. –
6. A întrerupe, a curma. –
7. A da la o
parte, a separa. –
8. A se despărți, a abandona. –
9. A vorbi
stricat o
limbă, a o stîlci. –
10. A
cădea la învoială, a stabili
prețul de vînzare. – Var. înv.
rumpe. Mr.
arup, arupșu, aruptă, megl.
rup, rupș, rupt, istr.
rupu, rupt. Lat.
rumpĕre (Pușcariu 1485; REW 7442), cf. it.
rompere, prov., fr., cat.
rompre, sp.,
port.
romper. – Der.
rupt, adj. (despărțit;
desfăcut; s.n.,
rupere, întrerupere);
ruptă, s.f. (înv., impozit global, contribuție personală stabilită pentru
prima dată în Mold. la începutul
sec. XIX și plătibilă în
patru rate anuale);
ruptaș, s.m. (contribuabil care
plătea impozitul după
sistemul numit
ruptă);
raptoare (var. înv.
ruptoare), s.f. (
început,
primul pas; învoială
asupra prețului de vînzare-
cumpărare; stabilire a contribuției individuale);
ruptură (mr.
aruptură), s.f. (
rupere;
distrugere; crăpătură, fisură; hernie;
bucată ruptă, fragment;
zdreanță, cîrpă), care
ar putea proveni
direct din lat.
ruptŭra (Pușcariu 1486; REW 7455), cf. it.
rottura, prov., cat., sp.,
port.
rotura, fr.
roture);
ruptănos (var.
rupticos), adj. (zdrențăros,
rupt);
rupturi, vb. (a
rupe în
bucăți);
prerupe, vb. (înv. și Trans. de S., a întrerupe), care pare să provină
direct din lat.
praerumpere.
Rus.
ruptaš „contribuabil” provine din
rom. (Vasmer, II, 549).