mir (míruri),
s.n. –
1. Balsam de
uns. –
2. Untdelemn sfințit. –
3. Frunte. – Mr.
mir. Ngr. μύρον (Roesler 572; Munrnu 37), în
parte prin intermediul sl.
miro, cf. bg.,
rus.
miro. – Der.
mirui, vb. (a
unge cu mir), din sl.
mirovati ‹ ngr. μυρώνω;
mirodenie, s.f. (înv.,
aromă), din ngr. μυροδία „parfum”, sl. (bg.)
mirodija;
mirodenie, s.f. (
aromă;
vioară-de-
noapte, nopticioasă, Hesperis tristis), din cuvîntul anterior;
mironosiță, s.f. (
femeie care a
uns cu
smirnă corpul lui Iisus; fandosită,
ipocrită), din sl.
mironosica. Cf.
mireasmă, miros, mire.