arómă (aróme),
s.f. –
Mireasmă, parfum. – Mr.
arumă. Ngr. ἄρωμα (Roesler 664; Murnu 7), probabil intrat în
sec. XV sau XVI, prin intermediul terminologiei religioase. Der.
aromată, s.f. (aromă, esență aromatică), din gr. ἀρώματις; sau din sl.
aromatŭ;
aromatic, adj., din fr.
aromatique;
aromatiza, vb.;
aromeală, s.f. (înv.,
ispită;
stare de somnolență, de
somn ușor);
aromi, vb. (a seduce, a ispiti; a
ațipi, a
adormi). Etimologia lui
aromi „a
dormi” prezintă dificultăți semantice, pe care
DAR nu
le explică suficient;
dar este și mai dificilă
cea propusă de Cihac, II, 195, plecînd de la cr.
žmiriti „a
închide ochii”.