garg-
–
Rădăcină expresivă,
ale cărei der.
desemnează insecte, ca
gîng-; cf. și bg.
gurgulica „
turturea”, ngr. γαργάρι, sp.
gorgojo, lat.
curculio. Der.
gărgăriță, s.f. (
insectă,
Calandra granaria;
nume dat mai
multor insecte, Bruchus
pisi,
Tinea granella,
Coccinella septempunctata), care
uneori se
derivă,
probabil neîntemeiat, din lat. *
gurgulus în
loc de
curculis (Schuchardt,
ZRPh., XXVI, 586); din ngr. γαργάρι (Bogrea,
Dacor., IV, 816); din bg.
găgrica (Conev 52) sau din sb.
gàgrica (Cihac, II, 116),
dar care
trebuie să fie un der. de la
tema expresivă reduplicată gărgăr-, cu suf. -
iță, cf.
veveriță, bivoliță;
originea expresivă este de
asemenea evidentă,
datorită numărului mare de var.:
gîrgără, gîrgăliță, gărgăliță, gîlgăriță, etc. Din
aceeași rădăcină provine gărgăun, s.m. (
insectă, trîntor,
Vespa crabro;
bondar,
bărzăun, Bombus
terrestris;
Molia-
stupilor; îngîmfat, îmfumurat, fanafaron), cf. și
găun (după
DAR și Scriban, din lat.
crabro, ceea ce pare
dificil, cf. REW 2293). – Der.
gărgărițos (var.
gărgălițos, gărgăricios), adj. (
viermănos),
gărgărițit (var.
(în)gărgărițat), adj. (
viermănos);
gărgăunos, adj. (
viermănos). Din
rom.
provin bg.
gargarica (Capidan,
Raporturile, 215); sb.
gagrica, rut.
gulgulyca, gergelyca, mag.
gergelice, gergerice (
Candrea,
Elemente, 405; Berneker 290).