sbîr
interj. – Sugerează
ideea de frison. – Var.
zbîr. Creație expresivă, de la
bîr, cu
s- expresiv; pentru formare, cf. și
sfîr, svîr. – Der.
sbîrci, vb. (a se clătina, a
face să tremure o
suprafață netedă, ca de ex. oglinda
apei; a
brăzda, a încreți; refl., a se sfriji, a se rida), prin contaminare cu bg.
bărčă „a încreți” (der.
directă din bg., cf. Geheeb,
Jb., IV, 31; Tiktin; Conev 84, Candrea, este dificilă fonetic);
sbîrceală, s.f. (încrețitură);
sbîrci, s.n. (rid,
cută);
sbîrciog, s.m. (
ciupercă,
Morchella conica) rezultatul unei contaminări cu
rus.
smorčok „
ciupercă”;
sbîrcitură, s.f. (încrețitură,
brazdă;
cută;
ramolit);
desbîrci, vb. (a descreți);
sbîrci, vb. (a
greși, a
rata lovitura, în
jocurile de
copii), probabil datorat
obiceiului de a
striga sbîr sau
sbîrci, pentru a intimida jucătorul care este la rînd;
sbîrcăci, vb. (a răvăși, a
lăsa într-o
stare jalnică);
sbîrli, vb. (a tremura, a încreți, a (se)
ridica părul, țepii; refl., a se
supăra, a se necăji), cu suf. expresiv -
li, cf. mr.
zbîrlescu (relația cu
rus.
burlitĭ „a
face zgomot”, propusă de Cihac, II, 34, nu e probabilă);
sborși, vb. (a se
ridica în
sus; refl., a se
supăra), în
loc de *
sbîrși (după Cihac, II, 484, din mag.
borsós „
ridicat în
sus”);
sborș, s.m. (Mold.,
pește, Gasterosteus platygaster), numit
așa datorită
spinilor dorsali
foarte ridicați, cf.
numele fr.
épinoche;
sbîrgi, vb. refl. (Mold., a se
strica vremea, a se
face urît);
sbîrgoi, s.n. (înrăutățire). Cf.
sbîrn, îmbîrliga.