crestá (crestéz, crestát),
vb. –
1. A
tăia. –
2. A
face o incizie. –
3. A
face o crestătură. – Var.
încresta. Lat.
castrāre „a castra”; este dublet de la
castra, vb. neol. din
sec. XIX. Pentru semantism, cf. abruz.
castrá „a
tăia tulpina principală a unui
copac”, calabr.
ncastra „canal de irigație”,
ncrastatura „
gardină de butoi”. Pentru vocalism, cf.
rapidus ›
repede. – Se consideră în
general că este
vorba de un der. intern de la
creastă (Tiktin; Candrea); însă explicația semantică este evident insuficientă. Este
sigur, totuși, că în imaginația vorbitorului de
rom.,
cele două cuvinte s-au
amestecat cf.
creastă 8. După Scriban,
ar trebui
pornit de la
rus., rut.
krestitĭ „a
face semnul crucii”, cuvînt care de
asemenea pare a fi încrucișat cu vb.
rom. (›
rom.
încresta, vb. „a
marca făcînd o
cruce”). Der.
crestat, adj. (
tăiat,
cioplit, gravat);
crestată, sf. (
roată zimțată; pîine uscată, de
formă triunghiulară sau ca o
cruce, care se dă de
obicei de
pomană), în al
cărui al doilea sens este evidentă încrucișarea cu sl.
krestati „a
face o
cruce”;
crestățel, s.n. (unealtă a olarului cu care modelează
marginea vaselor);
crestătură, s.f. (deschizătură; crăpătură; tăietură;
semn;
cioplire);
crestez, s.n. (mai pentru
amestecat brînza);
crestează, s.f. (deschizătură, crăpătură).