tártor (-ri),
s.m. –
1. Șeful demonilor și al
duhurilor rele în
general. –
2. Demon. –
3. Instigator,
autor, protagonist al unor fapte rele. – Var. înv. și Mold.
tartar. Gr. τάρταρος (Murnu 55), parțial prin intermediul sl.
tartarŭ. Modificarea vocabulismului pare a se datora unei analogii cu
martor (
ar trebui să se
pornească de la *
tartăr,
căci tartar reprezintă pronunția mold.). – Der.
tartoriță, s.f. (diavoliță;
autoarea unei fapte rele).
Tartacot, s.m. (spiriduș
pitic și
rău în
basme)
poate fi și el o deformare a lui
tartar, ca
cea din
tatar, cf.
tatarcă „tătăroaică”. Bg.
tartor, pe care Conev 107
îl dă
drept etimon al
rom.,
ar putea proveni din
rom.