mojíc (mojíci),
s.m. –
1. Țăran,
om simplu. –
2. Bădăran, țopîrlan. –
3. (Adj.) Josnic, obraznic, nerușinat. Rut.,
rus.
mužik (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 201), cf.
pol.
muzyk, ceh.
muzik. Este dubletul lui
mujic, s.m. (țăran
rus), cultism din
sec. XIX. Der.
mojicesc, adj. (
grosolan);
mojicește, adv. (cu mojicie);
mojicie, s.f. (grosolănie, obrăznicie);
mojicime, s.f. (țărănime, plebe);
mojicos, adj. (țărănesc).