gurgúi (gurgúie),
s.n. –
1. Sfîrc, mamelon. –
2. Gaura de la
gura urciorului. –
3. Cioc de
urcior. –
4. Vîrf,
culme. – Var.
gurgoi, gîrgoi, gurgun, gurzui, gurlui. – Mr.
gurgul’u. Creație expresivă, bazată pe
gog „
obiect rotund”, cu
r infix, cf.
gorgoană, gorgoase, provenind din aceeași
rădăcină. Sensul de „
obiect rotund” este
comun tuturor uzurilor sale; cel de al doilea se explică prin
faptul că
gura urciorului tipic se
află deasupra unui
cioc care imită
sfîrcul sînului (explicație dată de dicționare, de „gît de
urcior” nu este exactă). Legătura cu lat.
gurgullus (Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 284) sau
gurgulio (REW 3922;
DAR;
Pascu, I, 196) pare mai
curînd șocantă decît
sigură. Mr. a
păstrat,
alături de sensul de „
cioc de
urcior” și pe acela de
bulgăre, obiect rotund, care a
trecut în ngr. γϰουργϰούλια „
cartofi” (Höeg 149). – Der.
gurguia, vb. (a
ascuți; refl., a se
urca, a se
înălța; refl., a
ieși în evidență; refl., a se împăuna);
gurguța, vb. refl. (a se înfoia), cu suf. expresiv -
ța sau
-ți, cf.
cocoța.