FORȚÁ
vb. I. tr. 1. A sili, a
constrânge, a
obliga (pe cineva la ceva). ♦
refl. A se sili, a se osteni, a se forța.
2. A sparge, a strica, a deschide
violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță (cu un
mecanism etc.). ♢
A forța ușa (cuiva) = a
intra cu sila în
casa (cuiva);
a forța nota = a întrece măsura (în
comportarea față de cineva). [< it.
forzare, cf. fr.
forcer, lat.t.
fortiare].