zeámă (-émi),
s.f. –
1. Suc,
must. –
2. SUpă, fiertură. – Var.
zamă. Mr.
dzamă. Gr. ζέμα, uneori prin intermediul unui lat.
*zĕma (Tiktin;
Graur,
Rom., LVI, 109; Ivănescu,
BF, VI, 102; Rohlfs,
EWUG, 732; Rosetti, II, 69). – Der.
zemîrcă, s.f. (poșircă,
apă chioară), var.
zămîrcă, zămurcă;
zemos (var.
zămos), adj. (cu zeamă);
zămos, s.m. (Mold.,
pepene galben). Din
rom. provine rut.
dzema, dzjama (Candrea,
Elemente, 403).