voáme (vom, vomút),
vb. – A vomita, a
vărsa. – Var.
voma. Mr.
vom, vumut, voamire. Lat.
vomĕre (Candrea). În
Banat, Trans. și Timoc (
ALR, I, 145 și II, 38). Este dubletul lui
vomita, vb., din lat.
vomitare (
sec. XIX). – Der.
vomătură (var.
vomitură), s.f. (vărsătură), în
Banat;
vonicer(iu), s.m. (
lemn-cîinesc, Evonymus europaues), negreșit în
loc de *
vomicer, datorat mirosului său grețos. (Legătura cu
vo(i)nic „
viteaz”, sugerată de Tiktin, nu pare probabilă).