vierșún
s.n. – Prinsoare, rămășag. Origine incertă.
Ar putea proveni din lat.
versĭonem, probabil cu sensul de „
schimbare”, ca în
versūra. Trebuie să se
țină cont că e cuvînt înv., care
apare numai la Dosoftei,
autor la care
abundă improprietățile; astfel că e posibil ca glosarea propusă de noi, care este în
general acceptată, să nu fie exactă. – Der.
înverșuna (var.
învi(e)rșuna), vb. refl. (a se îndîrji, a se încăpățîna), cuvînt explicat uneori prin lat.
inversionāre (
Pascu,
Rtim., 26), prin mag.
gerjszteni „a excita”, imposibil fonetic (Cihac, II, 509), și prin mag.
versény „
luptă” (Pușcariu,
Lat. ti, 67;
DAR), care și mai
puțin se potrivește fonetic.