taifá (-ále),
s.f. –
Alai,
șir de
oameni,
grup de însoțitori. Mr., megl.
taifă. Tc. (arab.)
tayfe (Șeineanu, II, 344), cf. bg.,
alb.
taifa, ngr. ταïφᾶς. Este dubletul lui
taifas, s.n. (
taclale, bîrfă, conversație), din ngr. (Gáldi 258), der.
tăifăsui, vb. (a
sporovăi, a pălăvrăgi).