stidí (-désc, -ít),
vb. refl. – A se îndoi, a se
rușina, a nu
îndrăzni. Sl.
stydĕti sę (Miklosich,
Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 368), Înv.,
azi rar, uneori folosit
greșit (cf.
intră popa în altar și citește și citește, cu ochii’n femei stidește, Popular Munt.). – Der.
stideală, s.f. (înv., timiditate);
stidință, s.f. (înv., timiditate, rușine).