simțí (-mț, -ít),
vb. –
1. A avea senzația de, a
percepe. –
2. A experimenta, a
nota. –
3. A-și da
seama. a
înțelege, a
prinde de
veste. –
4. A
mirosi. –
5. (Refl.) A-și da
seama de
propria stare fizică. –
6. (Refl.) A se
găsi, a fi în
stare. –
7. (Refl.) A fi stăpîn pe
sine, a fi la înălțimea situației. – Mr.
simtu, simțire, megl.
sint, sințǫri. Lat.
sentῑre (Pușcariu 1590; REW 7824), cf. vegl.
seneter, it.
sentire, prov., fr., cat., sp.,
port.
sentir. Uz general (
ALR, I, 104). Pers. I are și var.
simț, prin analogie cu a-II-a. – Der.
simț, s.n. (instinct senzație), deverbal format artificial după lat.
sensus;
simțiciune, s.f. (înv., sensisibilitate, sentiment);
simțămînt (var.
simțimînt), s.n. (sentiment),
creat artificial după fr.
sentiment;
simțire, s.f. (
trăire afectivă; sentiment; sensibilitate);
simțitor, adj. (sensibil);
nesimțire, s.f. (insensibilitate, bestialitate);
nesimțit, adj. (
grosolan,
fără bun simț);
nesimțitor, adj. (insensibil);
consimți, vb., din fr.
consentir;
consimțămînt, s.n. (
aprobare, consentiment);
presimți, vb., după fr.
pressentir;
presentiment, s.n., după fr.
pressentiment;
resimți, vb., după fr.
ressentir. Der. din fr.
sens, s.n.;
senzați(un)e, s.f.;
senzațional, adj.;
sensibil, adj.;
insensibil, adj.;
sensibilitate, s.f.;
sensibiliza, vb.;
sensitiv, adj.;
sensitivă, s.f.;
sensual, adj.;
sensualism, s.n.;
sensualist, adj.;
sensualitate, s.f.;
sentiment, s.n.;
sentimental, adj.;
sentimentalism, s.n.;
sentimentalitate, s.f.