selamét (-turi),
s.n. –
1. Salvare. –
2. Ruină,
faliment. – Var.
selimet, selemet, silimet. Mr.
sălimete. Tc. (arab.)
selamet „
sănătate” (Roesler 602; Șeineanu, II, 319), cf. ngr. σελαμέτι, sb.,
alb.
selamet, sp.
zelama. – Der.
selamlîc, s.n. (plecăciune, lingușeală; salon în
casele turcești unde se
primesc ospeții;
alaiul sultanului cînd
merge la moschee), din tc.
selamlik (este dubletul lui
salamalec, s.n. „plecăciune”, din tc.
selamalekim și în
parte al fr.
salamalec);
selam-aga sau
selam-ceauș, s.m. (slujbaș al
Porții, care
primea ambasadorii), din tc.
selam agasi sau
selam çaus.