scîlciá (-iéz, -át),
vb. –
1. A
strica ștaifurile. –
2. A
strica, a desfigura, a strîmba. –
3. (Trans.) A
scutura. – Var. (Trans., Olt.)
scălcia, scîlcii. Var. a lui
stîlci „a
strica”,
pornind de la pronunția primitivă, conformă sl.,
*stlci sau *
stlîci: schimbarea lui
stl ›
scl este normală, cf.
sclifosi. Der. din sl.
sŭklŭciti „a încreți” (Cihac, II, 723, cf.
cîlți), din lat.
calcāre (Tiktin), de la un *
calce „
călcîi” ‹ lat.
calcem (Candrea) sau din bg.
izkulčam „a se deplasa rapid” (Pușcariu,
Dacor., III, 689), nu este probabilă și nu explică der. Sensul 3
ar putea fi
efectul unei confuzii cu
sgîlțîi. Der.
scîlcea (var.
scîlcează, scălcează), s.f. (
lemn cu care se
bate țesătura în război, pentru a o
îndesi;
lopată; unealtă de pescuit).