RUȘUÍ,
rușuiésc, vb. IV. Tranz. (Mold.; Înv.) A uzurpa, a
lua în stăpânire prin forță. (din sl.
rušiti = a
lua, a înlătura; la origine, se
spunea probabil despre schimbarea pe
ascuns a poziției
pietrelor de
hotar ale unei proprietăți; de
aici, cu
l expresiv a
devenit rășlui; explicația lui Tiktin, prin interm. lui
răzluși (< sl.
razlučiti), nu este convingătoare)