răpciúne
s.m. – Septembrie. – Var.
răpciun. Origine îndoielnică. Se consideră reprezentant al lat.
raptiōnem „șterpeleală” interpretat
drept „culesul
viei” (Pu;cariu 1433; Tiktin); din lat.
*rapatiōnem ‹
rapa, cu sensul de „recoltă de
ridichi” (Drăganu,
St. rum., 1-6; REW 7074a). Toate
aceste explicații sînt forțate. Pușcariu,
Lat. ti, 12, s-a gîndit la o creație artificială a latiniștilor, soluție și mai
puțin probabilă.
Prezența suf. -
ciune nu este o
probă suficientă că acest cuvînt este moștenit, fiindcă acest suf. se
poate atașa și la elemente sl. (cf.
slăbiciune).
Poate se
leagă de cuvîntul anterior.