plásmă (plásme),
s.f. –
1. Invenție, creație. –
2. Lichid intercelular. – Mr.
plasmă. Gr. πλάσμα,
sec. XVIII, înv. (Gáldi 230) și modern din fr.
plasma. – Der.
plăsmui, vb. (a inventa, a
crea, a
produce; înv., a falsifica);
plăsmuitor, s.m. (creator; înv., falsificator);
proplăsmui, vb. (a transforma, a reface), înv., creație verbală a lui Dosoftei;
plastografie, s.f. (falsificare a scrisului), mr.
plastografie, din ngr. πλαστογραφία;
plastograf, s.m. (falsificator), din gr. πλαστογράφος;
plastic, adj., din fr.
plastique;
plasticitate, s.f. (ușurință la modelare;
faptul de a fi sugestiv);
plastur (var.
plasture, plastor(e), plastru), s.n. (cataplasmă), din ngr. ἔμπλαστρον, cf.
blasture, dublet al lui
pleașter, s.n. (cataplasmă), din germ.
Pflaster. Sl.
plastyryĭ provine din
rom. (Vaillant,
BL, XVI, 11).