pioncănít1,
pioncăníturi, s.n. (reg.)
1. strigăt caracteristic curcilor;
pioncăit.
2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; pițigăială în vorbire;
pioncăială,
pioncăit.
3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioceală,
piocit.
4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe);
pioncănitură.
5. vedere slabă,
pioncăială,
pioncăit.
6. mocoșire, mocăială.