nepót (nepóți),
s.m. –
Persoană considerată în raport cu bunicii
săi sau cu
unchii și
mătușile sale. – Mr., megl., istr.
nepot. Lat.
nĕpōtem (Pușcariu 1171; Candrea-Dens., 1225; REW 5890), cf. it.
nievo, nipote (logud
nebode), fr.
neveu, cat.
nebodo. Confuzia „văr” și „nepot”, ca în it.
nipote, este indoeurop., cf. Meillet,
Mél. Soc. Ling., IX, 141. Cuvînt de
uz general (ALR, I, 171). Der.
nepoată, s.f. (și cu sensul de „verișoară”), probabil der. intern (
ipoteza unui lat. *
nĕpōta, Candrea,
É'léments, 11;
Pascu,
Beiträge, 11 sau *
nĕpōtia, REW 5891, nu pare necesară);
nepoție, s.f. (înrudire de nepot sau de văr);
nepotism, s.n., din fr.
népotisme;
strănepot, s.m.;
strănepoată, s.f. – Din
rom. provine mag.
nepotya (Edelspacher 20).