negóț (negóțuri),
s.n. –
Comerț. Lat.
nĕgōtium (Pușcariu 1164; Candrea-Dens., 1216; REW 5881), cf. it.
negozio. Se
poate presupune o origine it. (
Pascu,
Beiträge, 11),
dar prezența din
sec. XVI a unui pl.
negoațe, diftongat, pare să confirme tratamentul tradițional. Der.
neguța, vb. (a tîrgui; a
cumpăra; a
vinde), de la
negoț (după Pușcariu 1165 și Candrea-Dens., 1217, din lat.
*nĕgōtiāri);
neguțător, s.m. (comerciant), cu suf. -
tor (după REW 5880 și Rosetti, I, 169), din lat.
nĕgōtiātor; după
Pascu,
Beiträge, 11, din it.);
neguțătoresc, adj. (de
negoț);
neguțătorește, adv. (în
chip negustoresc);
neguțători, vb. (a
face comerț);
neguțătorie, s.f. (
comerț);
neguțitor (mr.
neguțitor), s.m. (înv.,
cupeț);
negustor, s.m. (comerciant; Arg., înșelat),
reducere a
formei anterioare;
negustoreasă (var. înv.,
neguțitoreasă), s.f. (
soție de negustor);
negustoresc (var. înv.,
neguțitoresc), adj. (comercial);
negustorește, adv. (în
chip negustoresc);
negustori (var. înv.,
neguțitori), vb. (a
face negoț);
negustorie (var. înv.,
neguțitorie), s.f. (
comerț, trafic);
negocia, vb., din fr.
négocier;
negociator, s.m., din fr.
négociateur;
negociați(un)e, s.f., din fr.
négociation.