năstáv (năstávuri),
s.n. –
1. Întemeiere. –
2. Impuls, inspirație. Sl.
nastavŭ „întemeiere; dirijare” (Cihac, II, 723).
Sec. XVIII. – Der.
năstăvi, vb. (a dirija, a
conduce, a inspira), din sl.
nastaviti;
năstavnic, s.m. (
șef, director),
sec. XVII, înv.;
năstăvitor, s.m. (conducător,
șef), înv.