miéz (miézuri),
s.n. –
1. Mijloc, centru,
punct central. –
2. Inimă,
buric, gălbenuș. –
3. Pulpă,
măduvă. –
4. Esență;
partea moale a pîinii. – Mr.
ńedzu, megl.
(m)ńez, istr.
mež. Lat.
mĕdius (Diez, I, 276; Pușcariu 1075; Candrea-Dens., 1105; REW 5462). – Der.
miază, adj. (
medie), din lat.
mĕdia,
păstrat numai în comp.;
miază Păresi (înv.,
apoi Miezi-Păresimi), s.f. (
jumătatea postului mare), din lat.
media quadragesima;
miazănoapte, s.f. (înv.,
miezul nopții; înv., larvă nocturnă; nord); substituită la
primul sens de
miezul nopții;
miazăzi, s.f. (înv.,
amiază;
sud), substituită la
primul sens de
amiază, v.
aici;
miezos, adj. (cu
mult miez, cărnos);
miezură, s.f. (
lînă de
proastă calitate, resturi de la
darac; Bucov., tărîțe), sing. reconstitiut din pl.
miezuri;
miezuină, s.f. (Trans.,
hotar,
hat,
răzor), cu suf. -
ină ca în
viezuină, păscuină (relație cu
mejdină, cf. Candrea, Cihac, II, 191, Tiktin, e dubioasă);
primez (var.
primiez), s.n. (despărțitură; scîndură sau
băț care desparte
doi cai într-un
grajd), în Olt.,
Banat și Trans.,
poate direct din lat.
per medium (Candrea-Dens., 1103; Tiktin);
împremieza, vb. (a separa cu un
perete despărțitor; a împărți în
două).