maghér (maghéri),
s.m. – Bucătar la o
mănăstire. Ngr. μάγειρος, parțial prin intermediul sl.
magerŭ (Tiktin).
Sec. XVII,
împrumut cult, înv. – Der.
magherniță, s.f. (înv., bucătărie;
baracă,
dugheană;
colibă), cu suf. sl.
-niță, cf.
coșniță, varniță etc., cf. ngr. μαγέριϰο „
birt, cîrciumă” (sl. *
magernica, citat de Candrea, nu există; după Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 222 și Murnu 34, din ngr. μαγειρίον „bucătărie”).