mărít (măríți),
s.m. –
Soț,
bărbat. Mr.
mărit. Lat.
marῑtus (Candrea-Dens., 1050).
Sec. XVI, înv., pare să se fi conservat în expresia
de mărit „de măritat” (Tiktin
crede că este un postverbal de la
a mărita). – Der.
mărita, vb. (a (se) căsători o
fată), mr.
marit, mărtare, megl.
marit, măritari, istr.
marit, din lat.
marῑtāre (Pușcariu 1032; Candrea-Dens., 1051; REW 5361), cf.
alb.
marton, it.
maritare, fr.
marier, prov., cat., sp.,
port.
maridar (e cuvînt de
uz general, cf. ALR, I, 250);
măritiș, s.n. (căsătorie). Der. neol.
marital, adj., din fr.
marital;
maritalmente, adv., din fr.
maritalement.