loví (lovésc, lovít),
vb. –
1. A ataca, a se
năpusti. –
2. A
izbi, a da lovituri. –
3. A biciui, a
bate cu, a
pedepsi. –
4. (Refl.) A se
ciocni. –
5. (Refl.) A
coincide, a se armoniza. –
6. (Refl.) A se pune de
acord, a se învoi. Sl.
loviti „a
prinde, a
apuca” (Miklosich,
Slaw. Elem., 28; Moklosich,
Lexicon, 342; Cihac, II, 177; Berneker 735; Conev 94), cf. bg.
lovjă „a
apuca”. Pentru semantism, cf. Șeineanu,
Semasiol., 167 și Skok,
Dacor., IX, 216. Der.
loavă, s.f. (Olt.,
noroc, coincidență fericită);
loveală, s.f. (înv., lovitură);
loviște, s.f. (vîrtej, cuvînt înv., din sl.
lovište „îngrăditură,
parc de vînătoare”; sensul
rom., numai la Dosoftei, pare să fie o improprietate);
lovitură, s.f. (izbitură;
chilipir). După Conev 37,
loavă provine
direct din bg.
lov „lovitură”.