încăibărá (-réz, încăibărát),
vb. –
1. A
apuca, a
prinde, a
înșfăca. –
2. (Refl.) A
ajunge la păruială, a se
lua la
bătaie. – Var.
îngăibăra, îmbăibăra, îngăidăra, încărăba. Origine obscură. Pare să fie rezultat de la
încăiera încrucișat cu
carabă (cf. ultima var.), sau mai probabil cu un suf. expresiv -
ura, cf.
încheibăra. Nu pare posibilă explicația lui Pușcariu,
Dacor., III, 671 (cf. REW 1790 și
DAR), care
pleca de la un lat. *
incaviolāre „a
închide în
colivie”. Scriban
admite o încrucișare a lui
încăiera cu
cherba.