icoánă (icoáne),
s.f. –
1. Imagine pictată care reprezintă un sfînt. –
2. Imagine,
portret, reprezentare. – Mr.
icoană. Ngr. εἰϰόνα (Murnu 29; Sandfeld 21), în
parte prin intermediul sl. (bg., sb.)
ikona. – Der.
iconar, s.m. (pictor de
icoane);
iconărie, s.f. (pictură religioasă). Comp.
iconoboreț, s.m. (înv., iconoclast), din sl.
ikonoborĭcĭ,
sec. XVII;
iconoborenie, s.f. (
luptă iconoclastă);
iconoclast, adj., din fr.
iconoclaste;
iconografie, s.f., din fr.;
iconografic, adj., din fr.;
iconolatrie, s.f. (adorare excesivă a
icoanelor), din fr.;
iconologie, s.f., din fr.;
iconomah, s.m. (iconoclast), din ngr. ἐιϰονομάχης;
iconomahie, s.f. (
luptă iconoclastă), din ngr. ἐιϰονομαχία;
iconostas, s.n. (catapeteasmă), din ngr. ἐιϰονοστάσιον, în
parte prin intermediul sl.
ikonostasi.