gingíe (gingíi),
s.f. –
Țesut care
învelește rădăcinile și o
parte din
corpul dinților și a
măselelor. – Mr.
dzindzie, istr. (
žinžire). Lat.
gingῑva (Diez, I, 206; Pușcariu 721; Candrea-Dens., 745; REW 3675;
DAR), cf. it., prov.,
port.
gingiva (calabr.
gringria), fr.
gencive, sp.
encía. În Trans. de Nord se folosește var.
gingină, care explică și istr. Cf. ALR, I, 31. Din
rom. provine ngr.τσιντσία (Murnu,
Lehnwörter, 45). – Der.
îngingia, vb. (a se
face bobul de
porumb; a prospera, a se îmbogăți).