fúște (-e),
1. (Înv.) Bîtă,
par,
prăjină. –
2. (Înv.)
Suliță,
lance. – Var.
fuștiu. Mr.
fuște, megl.
fușt. Lat.
fustis (Pușcariu 690; Candrea-Dens., 704;
DAR), cf. it.
fusto, fr.
fût. Cf. și
fuscel. – Der.
fuștaș (var.
fustaș), s.m. (sulițaș, soldat de
infanterie, înarmat cu spadă și
lance, care
slujea la
Sfat și la
Palat; proveneau din anumite
locuri obligați să îndeplinească acest serviciu și
slujeau timp de o
lună).