foárfecă (foárfeci),
s.f. – Unealtă pentru
tăiat. – Mr.
foarfică, megl.
foarfiți. Lat.
fŏrfĭcem (Pușcariu 633; Candrea-Dens., 624; REW 3435;
DAR), cf. it.
forbici (calabr.
fórfica, puórfice, sard.
forfige). La origine trebuie să fi
fost un
pluralia tantum, de la
forficos;
foarfecă este un sing. analogic modern. Der.
forfeca, vb. (a
tăia; a zdrobi; a
mesteca),
ar putea reprezenta
direct. lat.
fŏrficāre (Pușcariu 632; Candrea-Dens., 625;
DAR), cf. astur.
aforfegar (J. Malkiel,
Rom. Phil., IX, 65);
forfecar, s.m. (rădașcă);
forfecare, s.f. (rezistență tangențială);
forfecări, s.f. pl. (varietate de campanule);
forfecel, s.m. (insectă, Rhynchites cupreus);
forfecuță, s.f. (dim. al lui
foarfecă;
pasăre mică, Loxia curvirostra).