ferfelí (-lésc, -ít),
vb. –
1. A
murdări. –
2. A sfîșia, a zdrențui. – Var. (numai sensul 2)
ferfeniți. Creație expresivă (cf.
Iordan,
BF, II, 190). Mai
puțin probabilă este der. de la
terfeli (Lacea,
Dacor., IV, 783), care aparține aceleași
rădăcini expresive; cf. și
morfoli. – Der.
ferfen (var.
ferfăn, farfen), s.m. (
plantă, Tagetes erecta);
ferfeniță (var.
ferfeliță), s.f. (
zdreanță;
plantă, Tagetes erecta), cuvînt evident expresiv, pentru care s-au
căutat zadarnic etimoane
străine (
ceh.
frfén „
muc”, după Cihac, II, 108; rut.
ferfélicja „
zăpadă deasă”, după Tiktin și Scriban; de la
terfeli, după
DAR; din mag.
farfene, pentru Bogrea,
Dacor., IV, 814);
ferfenițos, adj. (zdrențuros). – Cf.
fîl.