fércheș (fércheșe),
adj. – Elegant,
dichisit. Mag.
fehérkés „albicios” (Drăganu,
Dacor., V, 352); s-a
spus probabil la
început despre
fanții care obișnuiau să se pudreze. După Scriban, din mag.
felékes „elegant”; însă fonetismul nu este
clar. – Der.
ferchezui, vb. (a
dichisi; a găti; a curăța), care, după Cihac, II, 498 și Scriban, provine din mag.
felkendözni „a se sulemeni”, și al
cărui al doilea sens este rezultat al unei confuzii cu
fercheteu.