ESENIÁN, -Ă,
eseniéni, -e, s.m. si f., adj. Membru al unui grup religios ebraic autonom din antichitate (sec. II
î.Chr – II d.Chr).
Esenienii erau considerați o sectă a iudaismului a cărei doctrină, asociată cu o viață ascetică în comun, precede întrucâtva creștinismul; scrierile
esenienilor, descoperite în peșterile de la Qumran (lângă Marea Moartă) în 1947, sunt considerate apocrife biblice. Comunitățile eseniene se caracterizau prin: renunțarea la proprietatea privată si la comerțul particular; respectarea strictă a Sabatului si a preceptelor igienice (ceea ce impunea spălarea frecventă în apă rece și purtarea de haine albe); cultivarea muncii fizice obligatorii pentru toți membrii comunității; efectuarea în comun a lucrărilor necesare; condamnarea războaielor, sclaviei si a inegalităților sociale; interdicția de a blestema și de a jura (în afara jurământului pentru admiterea în sectă) și de a sacrifica animale. Membrii sectei proveneau de obicei din rândurile copiilor adoptați de către sectă.
Esenienii îsi duceau viața prin excelență
colectivă pe litoralul nord-vestic al Mării Moarte. În cadrul comunității a
apărut, ca mesager al lui Dumnezeu, un personaj mesianic,
Învățătorul dreptății sau
Învățătorul credinței (traducerea ebraicului
more kașședeq e incertă),
având anumite coincidențe biografice cu
Isus Christos. După
Documentul din Damasc, Dumnezeu trimite un învățător pentru încheierea unui nou legământ; la „sfârșitul zilelor” acesta va muri, revenind ca
Mesia, ridicat din casa lui Aaron.
Textele de la Qumran (cele 40 000 de fragmente găsite în 11 peșteri de depozitare compun parțial 600 de cărți) cuprind manuscrise biblice (textul
masoretic al
Vechiului Testament, anterior celui canonic), apocrife (
Cartea Jubileelor, Spusele lui Moise ș.a.), scrieri ale comunității (statutul
esenienilor,
Cele două coloane despre educația tineretului, textul escatologic
Regulamentul binecuvântărilor, opera apocaliptică
Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Documentul din Damasc ș.a.).
Războiul fiilor luminii e cel mai interesant ca operă mitografică; scrierea are caracter dualist: războiul între „fiii luminii” (identificați
euhemerist de unii comentatori cu membrii comunității eseniene) și „fiii întunericului” este predestinat, inevitabil, și se va desfăsura în plan cosmic, implicând omenirea, pe îngeri și pe Satana; deși finalul – victoria luminii – se știe, sunt necesare pregătiri militare și morale îndelungate; războiul va dura 40 de ani (cât și traversarea deșertului spre
Țara Făgăduinței); fiii luminii vor birui de 3 ori și tot de 3 ori ceilalți, decisivă fiind bătălia a șaptea (atunci „în mâinile săracilor vei da tu pe vrăjmașii țărilor toate, în mâinile celor încovoiați în pulbere, ca să umilească cele mai puternice popoare și să răsplătească pe nelegiuiți [...] săvârșind
dreapta judecată a
adevărului tău asupra tuturor fiilor
omului” – XI, 13-14). De
esenieni s-au interesat unii autori antici (Filon din Alexandria, C. Plinius Secundus în
Istoria naturală – V, 17, § 73, Josephus Flavius în
Antichități iudaice XVIII, 1, § 18, Hieronymus), ca și unii teologi moderni (K.Fr. Barth, K.H. Venturini); alții (H. Del-Medico) socoteau că e un mit din secolul II, interpolat. [Adaptare după
Dicționarul de mitologie generală de Victor Kernbach, editura Albatros, București 1983] (< fr.
essénien, lat.
esseni, gr.
essenoi, probabil din ebr.
țenum, „cei modești” sau
hașșaim, „cei tăcuți”; aram.
hasēn) [etim. și
TLF]