drîglu (-li),
s.m. –
1. (Trans.)
Vătrai. –
2. Dărăcitor, scărmănător. – Var.
drîgl. Probabil der. cu suf. -
lo de la sl.
drŭgati „a tremura”;
caz în care sensul său
primar ar fi
fost cel de „agitator”, cf. bg.
drăglec (Candrea, Scriban).
Dacă această
teză este
sigură, este dublet de la
drehlă (var.
drelă), s.f. (
ciupercă comestibilă, Auricularia tremelloides), cf. rut.
drjachlij, ucr.
drachlij „care tremură” (Tiktin), numită astfel datorită consistenței sale, cf.
numele științific și posibil de
aici drîglă, s.f. (mîrțoagă), cf. bg.
draglă (Conev 57; Scriban). – Der.
drîgîi, vb. (Mold., a
scutura, a agita), cf. rut.
drygaty (Candrea);
drîgla, vb. (Olt.,
Banat, Trans., a
scărmăna, a dărăci);
drîglat, s.n. (
scărmănare, dărăcit).