despicá (despíc, despicát),
vb. –
1. A
tăia lemnul în sens longitudinal. –
2. A
tăia, a
trece prin, a străpunge. –
3. (Refl.) A se
crăpa, a se
deschide, a se
desface. – Mr.
disic, dischic, megl.
dispic. Lat.
dēspicāre, „a
despica pîntecele, a goli
animalul sacrificat” (Densusianu,
Hlr., 169; Candrea,
Rom., XXXI, 307; Pușcariu 524; REW 2598). Pentru sensul din lat., cf. Meillet-Ernout; de la „a
despica pîntecele” se
ajunge cu ușurință la „a
despica” în
general. Totuși, Tiktin pare a ignora originea
acestui cuvînt,
iar Candrea și Scriban
pleacă de la
spicum. – Der.
despicătură, s.f. (înv.,
bucată dintr-un
animal sacrificat;
bucată;
așchie).