dehocá (-c, -at),
vb. –
1. A sacrifica, a
omorî (un
animal). –
2. A
rupe, a
sparge, a
face bucăți. –
3. A extenua, a
obosi, a epuiza. – Var. (Mold.)
dihoca, (Trans.)
devocă. Origine incertă. Se consideră în
general reprezentant al unui lat.
*devocare, în
loc de *
devacuāre (Candrea-Dens., 481; REW 9108; Candrea; Scriban); cf. cat.
divacare „a goli.” Soluția nu este imposibilă; însă pare preferabil să se
pună acest cuvînt în legătură cu seria de
creații expresive
dăbăla, dehula, etc. Circulă și var.
desvoca, pe care Candrea,
Bul. Soc. fil., I, 40 și Candrea-Dens., 474, o derivă din lat.
*disvocāre. Densusianu,
Rom., XXXIII, 76,
pleca de la mag.
dió „nucă”,
dió haj „coajă de nucă”. Cf.
desfăca.