dîrdîí (-iésc, -ít),
vb. –
1. A tremura. –
2. A vibra. –
3. A bombăni, a
bodogăni. –
4. A pălăvrăgi, a bîrfi. – Mr.
dărdărire, „a pălăvrăgi”, megl.
dărdăres „taifas”. Creație expresivă, cf.
bîr, și armen.
drduem „a
scutura”. Sensurile 2 și 3
par a
indica o influență a tc.
dirdir „vorbăreț, guraliv”, cf. ngr. δyρδyρ „guraliv”; bg.
durdorĭa „a pălăvrăgi” (› mr., megl.). – Der.
dîrdală, s.m. (Mold.,
slobod la
gură);
dîrdîială, s.f. (tremur, tremurici);
dîrdîiș, s.n. (
pistă pentru
sănii), cf.
derdeluș. De la cuvîntul tc. semnalat pare a proveni
dardăr, s.n. (
joc de
cărți). Aceleiași
rădăcini expresive îi aparține
dîrlîi, vb. (a fredona), cf. bg.
dărlĭa se „a
certa” (Candrea), cu der.
dîrlui, s.n. (Trans., tub de
fluier;
corn din coajă de
trestie);
dîrlu, s.n. (
băț cu care se curăță
hornul);
dîrloi, s.n. (Mold.,
flaut).