cufurí (-résc, -ít)
, vb. refl. –
1. A avea diaree. –
2. A
muri de
frică. – Mr.
cufurescu, cufurire, megl.
cufărez. Lat.
*conforῑre, de la
forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137;
DAR; Rosetti, I, 165); cf.
gal.
esforricar. – Der.
cufureală, s.f. (diaree);
cufuricios, adj. (laxativ);
cufurit, adj. (care are diaree;
căcăcios).
Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la
cufuri.