cucăí (cucăiésc, cucăít),
vb. – A
dormita. – Var.
cocăi, cucui. Pare formație expresivă.
DAR o derivă din mag.
kukkadoz,
ipoteză incertă,
iar Scriban din sb.
kukati „a se plînge”,
încă și mai
puțin probabil. Terminația verbală -
ăi este caracteristică creațiilor spontane. Este cuvînt curent în
Banat și Olt. (ALR, I, 75). – Der.
cucăitură, s.f. (somnolență).