conăcár,
conăcári, s.m.
1. (înv.) demnitar domnesc care se îngrijea de găzduirea domnului
când acesta mergea prin
țară (apoi a boierilor sau a
turcilor care veneau cu misiuni
îm țările române).
2. (reg.) fiecare dintre cei doi flăcăi
călări care însoțesc pe
mire, în ziua
nunții,
când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul
nunții, colăcer.